Description
După „Puncte de cotitură“, Editura Fundaţiei Generaţia are bucuria să vă anunţe apariţia unui nou titlu de acelaşi autor – „Învăţând să asculţi“. Dr. T. Berry Brazelton (,,Probabil cel mai de încredere pediatru american“ – New York Times) ne dezvăluie propria sa poveste de-o jumătate de secol în care i-a ascultat pe copii şi părinţi, i-a tratat, i-a înţeles şi a vorbit în numele lor.
O carte plină de inspiraţie despre cum să-ţi asculţi copilul. „Părinţii care au bebeluşi vulnerabili, au nevoie să înveţe semnalele pe care le dau copiii lor atunci când sunt copleşiţi: căscatul, sughiţul, încruntatul, scuipatul sau vărsăturile. Privirea pierdută în sus, arcuirea corpului sau, dimpotrivă, o anumită moliciune, toate pot fi semne prin care nou-născutul comunică – «mi-e de ajuns».
Proaspeţii părinţi încep să înveţe acel limbaj de autoprotecţie. Pare că bebeluşul le spune: «Vreau să interacţionez şi să învăţ despre tine şi lumea din jurul meu – doar atât cât pot». Iar atunci când sistemul său este suprasolicitat, pare că spune: «Mi-ajunge. Dă-mi timp»“.

