Școala de vară – București 2026

CE NEUTRALITATE ESTE POSIBILĂ SAU INDICATĂ ÎN ANALIZA COPIILOR ȘI A ADOLESCENȚILOR ÎN RAPORT CU CONCEPTELE DE IUBIRE ȘI URĂ?

„…cum putem menține, în lucrul cu adolescenții, o ascultare neutră și o poziție analitică atunci când suntem martorii experiențelor de viață ale adolescentului, experiențe indispensabile procesului său de subiectivare, în condițiile în care sunt adesea prezente comportamente cu un anumit grad de risc autodistructiv? Până unde ar trebui să mergem în ascultare, în a fi martori, în înțelegere și interpretare și în ce moment devine necesar să protejăm adolescentul de propriile sale acțiuni periculoase? Acestea sunt câteva dintre dilemele neutralității în analiza adolescenților și a copiilor asupra cărora aș dori să vă atrag atenția, deoarece adesea pășim pe o adevărată «sârmă întinsă», situație care îi solicită analistului o capacitate considerabilă de conținere în fața emoțiilor intense generate de câmpul analitic împreună cu acești pacienți. Desigur, același lucru este valabil și în analiza adulților, mai ales a celor aflați în pericolul de a cădea victime consecințelor propriilor acțiuni și gânduri. (…)

Cred că este important să reflectăm asupra încălcării modului firesc de a acționa. În analiză, atât analistul, cât și analizandul caută și luptă pentru adevărul intern și pentru adevărul extern. Recunoașterea realității, de care depind progresul psihic și posibilitatea unei vieți mai fericite, presupune ca cele două persoane implicate în procesul analitic să manifeste o onestitate firească. Putem afirma cu adevărat că acest lucru nu respectă așa-numita neutralitate a analizei? Și, dacă este așa, despre ce fel de neutralitate vorbim?”

Vă așteptăm!