Spaima de prăbuşire. Explorări psihanalitice.

Autor: Donald Woods Winnicott, EFG, Bucureşti, 2006, 737 pag.
Traducere din limba engleză: Daniela Luca.

Description

O lucrare omagială, publicată postum, în memoria lui D.W. Winnicott, sub coordonarea soţiei sale, Clare Winnicott, şi a lui Ray Shappard şi Madeleine Davis, care au depus un efort remarcabil pentru a lucra manuscrisele lui Winnicott şi a le constitui într-un volum inedit de explorări psihanalitice în gândirea şi clinica renumitului psihanalist. Prezentul volum, foarte amplu, este constituit din patru secţiuni cu un conţinut diferit.:

Prima parte, Psihanaliză şi practică, cuprinde articole despre principalele concepte teoretice şi despre practica clinică în psihanaliza copilului, precum: „Deziluzia timpurie”, „Spaima de prăbuşire”, Interpretarea în psihanaliză”, „Despre utilizarea obiectului”, „Experienţa reciprocităţii mamă-copil” etc.

A doua parte, Psihoterapia psihanalitică pentru copii şi adolescenţi, este structurată cu precădere pe elemente de clinică şi tehnică winnicottiană în terapia copiilor: „Jocul squiggle”, „Interviu psihoterapeutic cu un adolescent”, „Valoarea consultaţiei terapeutice” etc. Interesant în arhitectura acestui volum este segmentul dedicat altor psihanalişti renumiţi, în partea a treiaDespre opera altor analiști – deoarece cuprinde diverse recenzii, prezentări de carte şi autori, necrologuri, în care Winnicott reuşeşte o analiză minuţioasă într-o scriitură iscusită.

A patra parte, Despre alte forme de tratament, este o colecţie de articole despre diferite alte forme de terapie a maladiilor psihice, existente la acea epocă, Winnicott prezentându-le principiile, avantajele, dezavantajele, cu exemplificări de cazuri: terapia prin electroşocuri, terapia ocupaţională, lobotomia frontală. Clare Winnicott relata, într-o reflecţie asupra operei lui Donald Winnicott: „Cheia esenţială a operei sale, referitoare la obiecte şi fenomene tranziţionale, poate fi găsită în propria sa personalitate, în modul său de a interacţiona şi în întreg stilul său de viaţă. Mă refer la capacitatea sa de joacă, ce nu l-a părăsit niciodată, ce l-a condus în mod necesar spre aria de cercetare, pe care a conceptualizat-o…”