Dicționar freudian

230.00 lei

Autor: Claude Le Guen, EFG, Bucureşti, 2021
Traducere din limba franceză: Mirela Badea, Adriana Bâlbă, Iulia Constantinescu, Gabriela Dumitru, Mihaela Dumitru, Anca Ganciu, Florica Lăzăroiu, Mihaela Marin, Oana Nica, Ioana Nichita, Speranța-Rodica Pantelie, Carla Pînzaru, Mirela Sălvan, Ioana Tempea, Adina Toma, Claudia Vîlceanu.

Description

Ne-am dorit ca cei care consultă dicționarul să poată repera cu ușurință diferitele secțiuni ale fiecărui concept; pentru aceasta, am atribuit fiecăreia dintre ele o formă distinctă.

Noțiunile și conceptele freudiene, ce fac obiectul acestui dicționar, sunt dezvoltate urmând aceeași progresie. După lexemul care indică acel concept (cu traducerile lui în germană, engleză, italiană, portugheză, română și franceză), este scrisă definiția sa propriu-zisă (cu litere îngroșate). Apoi, se face o „punere în context“ istorică, culturală și lingvistică a noțiunii (în caractere italice pe fond gri). Secțiunea următoare, cea mai importantă, studiază apariția și evoluția conceptului urmărindu-se îndeaproape textul freudian, dezvoltarea sa cronologică. „Întrebările și implicațiile“ ce pot apărea sunt discutate în ultima secțiune (cu caractere romane pe fond gri).